O ultima sansa la refuz (roman)
4 participanți
Miyavi-382 :: ^_^ Stuff ^_^ :: Fan fic
Pagina 1 din 1
O ultima sansa la refuz (roman)
Romanul "O Ultima Sansa La Refuz" pare a fi primul proiect serios de care m-am apucat pana acum. Conceput initial ca un referat ptr limba romana pentru o nota banala, s-a dovedit a fi mai mult decat pe placul d-nei profe' si altfel am ajuns sa continui povestea...
Incep cu un mic intro, un prolog...
Prolog
„Nu e timp doar pentru puţină tandreţe. Când să facem şi asta, murim.”
Octavian Paler
„Nu e timp doar pentru puţină tandreţe. Când să facem şi asta, murim.”
Octavian Paler
Au fost zile în care m-am simţit mai bine, însă au avut grijă alţii să mă doboare. Dureros, dar şi jenant în acelaşi timp. Cum să decad atâta din cauza... lui? Şi, totuşi, încă îl simt în mine. Aş vrea să fie aici, chiar aş avea nevoie de el lângă mine, să îmi spună cât de copilăroasă şi credulă pot fi uneori. Să stau în braţele lui protectoare şi să bârfim tot felul de măruntaie nesemnificative despre lume.
„Îngerii cad mereu primii” îmi şoptea el la ureche, trezindu-mi până şi cele mai profunde simţuri. Ah, şi îi spuneam că tot ei se ridică pe forţele lor, fiindcă ştiu de ce sunt în stare şi o fac. Dar, ce rost mai are dacă tot sunt loviţi iar şi iar într-un mod brutal şi sadic? Am căzut căci am pus suflet. Mi s-a spus să fiu indiferentă, să nu observ, să tac şi să înghit, căci se vor găsi o mie care să spună lucruri neroade şi doar vreo doi, trei care să mă susţină în adevăratul sens al cuvântului. Dar până la urmă n-am mai suportat şi-am răbufnit. Ştiţi şi voi senzaţia aceea când dintr-o dată dă pe din afară paharul şi îţi pierzi controlul, iar apoi te arzi. Şi cât de dureros poate fi!
Sunt obosită de toate jocurile lor meschine. Defapt, sunt indiferentă faţă de persoana mea, când trebuia să fiu faţă de cei care m-au doborât.
Şi cum am lovit cu atâta ură! Am ucis fără resentiment la dorinţă simplă, am rănit, am minţit, am fost o persoană urâtă şi dispreţuită de toţi. Câştigam gloria unui om neînvins, însă pierdeam mai mult. Şi am fost neînvinsă, dar fără inimă, fără suflet. La ce bun? Făceam totul din proprie voinţă. Ah, chiar am fost o persoană rea. M-am hrănit din durerea celorlalţi, noaptea mi-era ca un gardian, iar ziua duşmanul. Am râs cu lacrimi de necazul altora, întorceam spatele şi loveam atunci când cineva îmi cerea ajutor.
Mă ascundeam sub o mască de tenebritate, în umbre ca o asasină. M-am ridicat asupra tuturor şi îmi săgetam privirea înspre ei. Scârbită de o lume atât de crudă, mă întrebam: eu de ce să fiu caldă? Nu am uitat după atâta vreme că şi eu am fost cândva un om, unul care a fost distrus de alţii. Sufletul îmi plânge cu dispreţ fiindcă nu este drept ca doar eu să plâng. Îmi blestem zilele şi lacrimile mele şi disperarea singurătăţii. Toate acestea îmi sunt ascunse acum sub această mască. Fiecare zi ce trece îmi înlătură o parte semnificativă din suflet şi în fiecare zi pierd câte o bucăţică din partea mea de om normal. Închid ochii şi îl visez pe el, în toată splendoarea sa, un înger fără chip, îndurerat. Îl simt, îl iubesc, mă îngenunchează, mă face să respir.
Mă uit în palma murdară, o rotesc uşor din încheietura plină de răni, unghiile-mi sunt crescute în carne, vârfurile degetelor mă dor. Dar nu o simt, durerea, la adevărata ei valoare, nu după atâţia ani de suferinţă, prizonieră în întuneric, încarcerată chiar de cei apropiaţi mie. Dar asta nu mai contează în acest moment. Întind mâna după ceva solid. Ah, cum se numea, daa, peretele! Acelaşi perete rece care m-a ţinut departe de lumea în care şi eu am dreptul să trăiesc. Mă întreb cât timp a trecut? Un deceniu? Un mileniu? Cât? Încep să îl lovesc ca o nebună. Simţeam că vreau să evadez din această închisoare fiindcă nu mai aveam putere să urlu mereu la Cel de sus fără să primesc vreun ajutor, fără să mi se deschidă o cale, un drum, o potecă oricât de mică şi să mi se spună: „Da, pe acolo trebuie să mergi şi vei găsi o lume mai bună fără păcate.”
Şi tot aşa loveam peretele acela blestemat şi-mi plângeam zilele trecute fără de vreun rost. Plângeam după sufletul meu, după ochii mei, care au vărsat râuri de lacrimi până ce au orbit. Imploram în gând după o viaţă mai bună, alături de cineva care ştie aprecia frumosul. Îl aşteptam pe Făt-Frumos pe calul lui alb înaripat. Dar el nu mai venea.
Aşa am ajuns în prezent. Am fost uitată, dar eu n-am uitat. Sufletul meu mai tânjeşte încă după sângele scurs din răzbunare.
Sunt Ella. Şi vă voi spune povestea vieţii mele în acest jurnal, cu bune şi rele.
Re: O ultima sansa la refuz (roman)
chestiile gen... conflict interior, razbunare, decadere nu prea ma pasioneaza, dar mi-ai starnit interesu cu peretele ala. Imi plac peretii.
Re: O ultima sansa la refuz (roman)
oau :(
:D :D :D :D
:D :D :D :D
Pink-cherry- Miyavi Fan
-
Numarul mesajelor : 215
Data de inscriere : 31/05/2009
Varsta : 28
Localizare : la PC
Re: O ultima sansa la refuz (roman)
foarte interesant
sweet-miyavi- Admin
-
Numarul mesajelor : 396
Data de inscriere : 16/04/2009
Varsta : 36
Re: O ultima sansa la refuz (roman)
Mersi, girls.
@ MurdeR.DOLL: Nici pe mine nu ma prea pasioneaza chestiile cu razbunari. Dar stii cum se zice: putina sare si piper nu strica :) Oricum, eu sunt innebunita dupa chestiile de psihologie... cum se comporta oamenii in cazul unei depresii, in situatii dificile, imprejurari limita, etc.
Mentionez, de asemenea, ca pentru scrierea romanului am fost profund inspirata de decaderea unui prieten foarte apropiat mie, dar si m-a marcat si afectat tot ce mi-a povestit el. Romanul se bazeaza pe viata lui dupa decadere si pe faptele ce l'au condus la acest lucru, epava ce a ajuns datorita catorva persoane si incercarea de a se recrea ca om, ca fiinta umana (desigur, astea toate, in roman, sunt narate de Ella, care ii tine locul tipului).
That's all I had to say for the moment. Daca aveti nelamuriri, just ask. Nu va papa nimeni. Cel putin nu eu :))
Continuarea o veti primi cel mai probabil azi... in jurul orei 3.
@ MurdeR.DOLL: Nici pe mine nu ma prea pasioneaza chestiile cu razbunari. Dar stii cum se zice: putina sare si piper nu strica :) Oricum, eu sunt innebunita dupa chestiile de psihologie... cum se comporta oamenii in cazul unei depresii, in situatii dificile, imprejurari limita, etc.
Mentionez, de asemenea, ca pentru scrierea romanului am fost profund inspirata de decaderea unui prieten foarte apropiat mie, dar si m-a marcat si afectat tot ce mi-a povestit el. Romanul se bazeaza pe viata lui dupa decadere si pe faptele ce l'au condus la acest lucru, epava ce a ajuns datorita catorva persoane si incercarea de a se recrea ca om, ca fiinta umana (desigur, astea toate, in roman, sunt narate de Ella, care ii tine locul tipului).
That's all I had to say for the moment. Daca aveti nelamuriri, just ask. Nu va papa nimeni. Cel putin nu eu :))
Continuarea o veti primi cel mai probabil azi... in jurul orei 3.
Re: O ultima sansa la refuz (roman)
este super si foarte interesant
sweet-miyavi- Admin
-
Numarul mesajelor : 396
Data de inscriere : 16/04/2009
Varsta : 36
Miyavi-382 :: ^_^ Stuff ^_^ :: Fan fic
Pagina 1 din 1
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
|
|